Stiti cum este cand mergeti la piata si gasiti cate o tanti in varsta care va vinde si ce nu va trebuie...ca va este mila? Ceva de genul am "patit" sambata cand am dat peste o tanti care voia sa imi vanda...morcovi, mai multi decat aveam nevoie "ca sunt dulci si buni si ca fruct si ca leguma". Cum puteam sa nu iau....si m-am pricopsit cu aproape 2 kilograme. Aveam si o bucata de urda cumparata si am zis sa incerc o reteta traditionala americana la care ma gandeam de mult. O sa vedeti ca sunt multe retete la care ma tot gandesc, numai timp sa am sa le pun in aplicare.
Ingrediente:
Blat
200 gr faina pentru prajituri
4 oua
100 ml ulei
50 gr unt
4 morcovi mari cam 350 gr
coaja rasa a unei portocale
150 gr miez de nuca
1 plic zahar vanilat
1 plic praf de copt
1 jumatate lingurita scortisoara macinata
1 jumatate lingurita nucsoara macinata
150 gr zahar brun macinat
Crema
300-350 gr urda dulce
1 lingura miere
200 ml smantana dulce pentru frisca
1 lamaie stoarsa si coaja rasa
Decorare
1 morcov lunguiet
nuci pisate
Timp de preparare:
1 ora si 15 minute
Dificultate:
Medie
Mod de preparare:
Pentru ca totul sa se desfasoare rapid, trebuie sa pregatiti de la inceput toate ingredientele, sa le aveti la indemana.
Se bat ouale cu zaharul brun rapid, cateva minute (se pot bate si cu mixerul daca doriti, la o viteza mai mica la inceput si o viteza mai mare la final) apoi se adauga uleiul, untul la temperatura camerei sau topit (pe foc sau la microunde) si coaja rasa de la o portocala. Se adauga adauga morcovii rasi peste care s-a presarat zaharul vanilat, cu tot cu zeama lasata si se amesteca bine.
Separat se amesteca faina, cu praful de copt, scortisoara si nucsoara si nucile pisate mai marunt apoi se incorporeaza cu oule batute si morcovii si se amesteca bine sa nu se faca cocoloase.
Eu am folosit o tava de tort, cu diametrul de 24 cm, cu fund detasabil, mi-a fost mult mai comod. Se tapeteaza tava cu hartie de copt, se unge cu putin unt si se tapeteaza cu faina pentru a nu se lipi compozitia. Se introduce in cuptorul preincalzit la 180 grade si se lasa la aceasta temperatura in jur de 30 minute, pana va creste si se face testul cu scobitoarea. Blatul se lasa la racit iar intre timp se prepara crema.
Pentru crema, se rade urda(eu am folosit razatoarea medie, pentru ca urda sa ramana ca niste mici bulgarasi), se amesteca cu o lingura de miere iar frisca se bate la viteza medie pentru a se ingrosa putin. Nu am vrut sa adaug intaritor sau gelatina asa ca am batut frisca foarte putin, doar cat sa devina mai cremoasa apoi am adaugat in bolul mixerului si branza rasa, amestecate cu miere. Am adaugat si coaja rasa de la o lamaie mare si le-am mixat pe toate la viteza mare in jur de 5 minute.
Dupa ce s-a racit blatul se monteaza tortul: eu aleg de multe ori doar 2 straturi de blat deoarece prefer ca cel de jos sa fie mai gros iar cel de sus si crema sa fie mai subtire. Asadar se intinde crema, un strat destul de gros, apoi se aseaza blatul din partea de sus si se intinde un strat subtire de crema, cu o spatula sau un cutit cu lama lata. Pe margini am presat miez de nuca pisat iar in mijloc am asezat morcoveata!
Pentru "firele de paianjen de morcov" am avut o ustensila de curatat foarte buna, cu mai multe capete si chiar si o mica razatoare, cu niste orificii cu ajutorul carora am putut face panzele acelea cat era morcovul de lung. Daca nu aveti un astfel de ajutor dureaza doar 1 minut sa feliati morcovul in lung cat de subtire iar apoi sa le mai feliati cat aveti nevoie. Nu uitati sa uscati intr-un servet morcovul pe care il utilizati pentru decor.
Se pune la rece minim 30 minute apoi se poate servi....si nu va veti mai opri :)
Mod de servire:
Nu mai are nevoie de nimic, decat de o lingurita :)
Tips:
Nucile din blat se pot lasa mai mari intrucat blatul va fi pufos dat totodata usor umed datorita morcovilor iar nucile atat cele de pe margine cat si cele din interior, desi pisate se vor simti putin crocante. Plus: daca nu spuneti nimanui cu ce este, sunt sanse mici sa ghiceasca :) gustul e....formidabil!
Stiati ca...
Morcovul, consumat atat ca fruct sau ca leguma, are un continut bogat in vitamina A, beta-caroten, fier, magneziu, potasiu si fibre?
Spor si Bon appétit ;)